Viaţa şi activitatea lui Gheorghe Egely

M-am născut în anul 1950, în 1978 mi-am terminat studiile universitare la Universitatea de Politechnică din Budapesta, la facultatea de inginer technic. Aici noi ne-am ocupat de transmisiile technice şi de transmiterea de energie în general. Eu mi-am continuat această cercetare între anii 1978 şi 1990, la Institutul de cercetare a energiei atomice. Aici noi am studiat în primul rând procesul de transmitere a energiei care se derulează printre accidentele posibile a centrelor nucleare.
Eu mi-am dat doctoratul la Universitatea Politechnică din Budapesta în 1980.
În 1980- 1981 am primit o bursă la Agenţia Internaţională de Energie Nucleară din SUA şi timp de un an jumate am lucrat în Brookhaven National Laboratory, unde am facut diferite cercetări legate de curgerea energiei atomice.
Aici am citit diferite publicaţii legat despre aceste cercetări.
Aici am citit prima data despre asemenea anomalii ca şi tratamentul de vindecare cu mâiniile. După aceea a început sa ma intereseze fără nici un prejudiciu acest fenomen necunoscut cu uneltele ştiinţei. După reîntoarcerea mea acasă, şi după ce am studiat bibliografiile, m-am gândit să fac nişte măsuri potrivite pentru ceea ce numim bioenergie sau energia vieţii. Pe aceea vreme cercetările legate de para fenomene erau interzise, aşa că eu am început să studiez despre fulgerele globale, pentru că sunt fenomene naturale, care sunt observaţiile, provocate de anomaliile similare ca şi acelor de bioenergie. Eu mi-am publicat observaţiile şi teoriilor legate fulgerele globale în cartea mea intitulată „ Fulgerele Globale” cheia spre a patra dimenziune.
Noi am ştiut că bioenergia are efecte diferite, ca de exemplu, ea schimbă masivitatea corpului ( se îndoaie metalul), se schimbă şi însuşirile electrice şi pot de asemenea influenţa şi dezvoltarea unor plante. Despre asemenea anomali este vorba în cartea mea intitulată, Titokzatos erok!, publicată în 1990 şi republicată sau din nou lucrată în 2004.
Am vrut să găsesc un efect cu ajutorul căruia existenţa şi măsura bioenergetică să fie relativ rapidă, ieftină şi detectată cât mai devreme.Eu mi-am găsit un fenomen care figura câte puţin în bibliografie, însă ştiam despre el că câteva obiecte veneau în mişcare de aceast tip de energie.
Mai întâi am facut experimente cu ajutorul a cincisute de liceeni, şi anume am pus intr-o cană apă care trebuia adusă în mişcare în aşa fel ca liceeni să nu atingă cana. Am filmat toate procesele de experimentare, şi s-a adeverit ceea ce am cercetat şi anume că această energie există.
Mai târziu am examinat şi capacitatea de conducere a electricităţii, şi am observat că este influenţată de bioenergie. După zece ani de muncă, început fabricarea unui aparat electric simplu şi portabil capabil de a măsura şi de a documenta energia organică sau energia terapeutică.
În anul 1993 am înfiinţat Societatea de Cercetare şi de Dezvoltare Egely.
Între timp , în 1996 am început un proiect de cercetare experimentală şi teoretică de dezvoltare energetică, unde scopul era să exploatăm resurse energetice. Mai multe cărţi technice şi prospecte în acest domeniu au fost publicate de Sarl Egely.
Cărţile publicate de Dr. György:
| Egely György: Titokzatos erők? | Egely György: Borotvaélen |
|---|---|
![]() |
![]() |
| Egely György: Bevezetés a tértechnológiába 3. | Egely György: Bevezetés a tértechnológiába 2. |
![]() |
![]() |
| Egely György: Tiltott találmányok | Egely György: Kitörés a jövőbe |
![]() |
![]() |
| Egely György: Parajelenségek (Elhallgatott találmányok) | Egely György: A titokzatos gömbvillám |
![]() |
![]() |
| Egely György: Gömbvillám! A kulcs a negyedik dimenzióban? | Dús Magdolna és Egely György: Titokzatos erők tudománya? |
![]() |
![]() |
| Hargitai Károly és Egely György: Kifordul a tér | Egely György: A kulcs a negyedik dimenzióban? |
![]() |
![]() |
| Gyorgy Egely: Experimental investigation of biologically induced energy transport anomalies | |
![]() |
română











